Rezultate cs2 11.09

11.09.2024

Ziua de 11.09 a fost o zi plină pentru jucătorii si jucătoarele de cs2 din România cu rezultate majoritar bune pentru conaționalii noștri.

Echipa ECLOT, unde il avem pe Blytz, a deschis turneul United21 League Season 19, faza upper bracket, cu un meci împotriva formației kONO, având un line-up ucrainean clasat pe locul 115 mondial. Deși au fost foarte aproape de a câștiga prima hartă, Mirage, pierzând la limită cu scorul de 13-11, situația s-a complicat pentru ECLOT, urmând să joace pe pick-ul adversarilor, Dust2. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat complet pe a doua și a treia hartă. ECLOT a dominat fără probleme, câștigând cu 13-5 pe Dust2 și 13-6 pe Inferno, decisiva. Blytz a avut o performanță excelentă, încheind cu un rating de 1.27 și un scor K-D de 46-36.


Ziua a continuat cu S0und și echipa sa, 9INE, care s-au confruntat cu Parivision pentru un loc în playoff-ul competiției YaLLa Compass Summer 2024. Din păcate, planurile nu au decurs cum și-au dorit, iar 9INE nu a reușit să câștige nicio hartă împotriva echipei ruse, care a dominat întregul meci fără a arăta vreo slăbiciune. Echipa 9INE mai are două șanse pentru a se califica în playoff și a-și asigura un premiu în bani, având în prezent un record de două victorii și o înfrângere. S0und a avut un scor de 29K-34D și un rating de 0.88.


Astăzi a avut loc a doua etapă a ESL Impact League Season 6 Europe, un turneu dedicat scenei feminine de CS2. În competiție sunt prezente două jucătoare remarcabile: Ana Dumbrava, cunoscută sub numele de ANa, considerată cea mai bună jucătoare de CS2 din lume în ultimii doi ani, care face parte din echipa Imperial Fe și din grupa A, și Melissa Aylin, cunoscută sub numele de meli, jucătoare a echipei Let Her Cook și parte a grupei B.

ANa a avut un meci dificil și un început mai slab în confruntarea cu echipa BIG Equipa, pierzând prima hartă, Ancient, cu scorul de 13-8. Totuși, s-au recuperat rapid și au dominat pe următoarele două hărți, câștigând fără probleme Inferno cu 13-7 și Mirage cu 13-5. ANa a avut cea mai bună performanță de pe server, înregistrând un record de 47K-29D și un rating de 1.40.


Nexus nu reușește să-și recupereze forma bună de când a adoptat noul line-up și astăzi a suferit o nouă înfrângere în cadrul turneului CCT Season 2 Europe Series 12 Closed Qualifier, în fața echipei The Suspect, cu un line-up majoritar din Kosovo. Deși meciul părea accesibil și fără mari dificultăți pentru conaționalii noștri, realitatea a fost diferită. Deși Nexus a câștigat prima hartă, Mirage, cu 13-10, au cedat pe următoarele două hărți. Astfel, mâine vor lupta pentru a-și menține șansele de a accede în turneul principal, dotat cu un prizepool total de 50.000$, și pentru a-și reafirma prezența pe scena CS2.


Melissa și echipa Let Her Cook au avut un meci extrem de dificil împotriva echipei Spirit Fe, cu multe suișuri și coborâșuri pentru echipa noastră. Deși au câștigat prima hartă, Anubis, cu 13-6, și părea că totul merge în favoarea lor, lucrurile nu au fost atât de simple pe a doua hartă, Ancient, pe care au pierdut-o în overtime, cu 16-14, ceea ce a dus meciul pe deciderul Mirage.

Pe Mirage, echipa Melisei a condus aproape tot jocul, ajungând la un avantaj de 11-4. Totuși, au pierdut controlul pe final, iar Spirit Fe a reușit să egaleze scorul. În ciuda presiunii, Let Her Cook a reușit să revină și să încheie harta cu un scor de 13-11. Melissa a avut o prestație excelentă pe parcursul celor trei hărți, încheind meciul cu un rating de 1.19.